Despre Albă-Ca-Zăpada: un început de analiză statistică

Am văzut la Mme. Blogary ceva interesant spus de Sebastian Lăzăroiu despre grupul-ţintă al noii mişcări politice de care se tot vorbeşte: "Sunt aceşti oameni de 35-45 de ani care lucrează în sectorul privat sau chiar la stat, care sunt împliniţi profesional, au slujbe bune, trăiesc decent, dar nu se mai simt reprezentaţi de forţele politice actuale. Sunt oameni care poate sunt mulţumiţi de situaţia lor personală, dar ies pe stradă şi nu sunt mulţumiţi de ceea ce văd. A mai fost o încercare de coagulare a unei astfel de mişcări în 2000, nu a reuşit, dar nu este târziu să mai încercăm să o construim".

Hai să traducem asta..

Români cu drept de vot = 18 milioane.

Între 35 şi 45 de ani = sunt cei care la recensământul din 2002 aveau între 25 şi 35 de ani, adică 3,6 milioane. Ignorăm mortalitatea care oricum ar trebui să fie redusă la aceste vârste.

"sunt împliniţi profesional, au slujbe bune, trăiesc decent (..) sunt oameni care poate sunt mulţumiţi de situaţia lor personală, dar ies pe stradă şi nu sunt mulţumiţi de ceea ce văd" = la începutul lui 2010, 42% dintre români considerau că trăiesc decent. După tăieri de salarii la stat (ceea ce a implicat scăderea consumului la privat, şi deci salarii mai mici sau concedieri), după mărirea TVA, după pierderea a câteva sute de mii de locuri de muncă conform INS, etc etc etc, este rezonabil să afirmi că acest procent a scăzut. Pe de altă parte, între vârstele de 35 şi 45 de ani oamenii se află în plenitudinea forţelor şi ating vârfuri de venit. Consider că cei doi factori (criza şi reuşitele personale) se anulează. Am rămas cu 42% din 3,6 milioane, adică cu 1,51 milioane.

"nu se mai simt reprezentaţi de forţele politice actuale" = potrivit ultimelor sondaje de opinie făcute publice, ar fi vorba de 46% din populaţie. Din grupul nostru de 1,51 milioane am rămas cu 46%, adică cu 694 de mii de persoane.

Nu toţi vor putea fi atraşi la vot de un nou partid, dar există grupuri colaterale (mai puţin bogaţi, mai tineri, mai în vârstă) care ar putea deveni susţinători, şi deci cam tot acolo s-ar ajunge. Edit: se confirmă.

694 de mii. E mult, e puţin...?

În 2008 un partid cu atâtea voturi ar fi ocupat locul 4, cu probabil 32 de locuri în parlament.

În 2009, dacă un partid cu atâtea voturi ar fi susţinut un candidat propriu la preşedinţie, acesta ar fi ocupat un onorabil loc 4, depăşindu-l pe Corneliu Vadim Tudor (540 mii voturi) dar fiind cu mult în urma lui Crin Antonescu (1 milion 900 mii voturi).

La ultimele alegeri europarlamentare, un astfel de partid ar fi obţinut 3 mandate.

În sondajele de acum, un astfel de partid ar fi avut 3,85% în numere reale (explicaţia aici, citiţi ce este scris cu bold în paragraful doi), şi 7,12% în prezentările sondajelor pe la televiziuni.


Nu în ultimul rând, în condiţiile unui vot uninominal pur, un asemenea partid ar fi ras de pe faţa pământului, obţinând 6-10% din voturi dar doar câteva locuri în parlament, dacă şi acelea (voi explica într-o postare viitoare).

Bineînţeles, rândurile de mai sus sunt doar speculaţii şi jocuri matematice, având o relevanţă factuală scăzută, dar este bine să ştim de la ce se porneşte.